In ultimele decenii, cateva grupuri de cercetare au aratat ca exista o legatura stransa intre diferitele substante aflate in compozitia aerului expirat (cum ar fi compusii organici volatili – COV) si o gama larga de afectiuni locale sau sistemice. Cu toate ca pana in momentul de fata nu exista un conses general, rezultatele arata faptul ca biomarkerii din aerul expirat au un profil diferit in functie de organul sau boala pe care le genereaza. Asocierea intre o patologie specifica si respiratia neplacuta poate fi evidentiata in special la pacientii cu afectiuni la nivelul ficatului, rinichilor sau afectiuni orale. In alte cazuri, mirosul oral neplacut poate fi asociat cu intregul corp sau cu afectiuni genetice.
Aerul din cavitatea bucala contine in principal apa, gaze inerte, oxigen, azot si dioxid de carbon In afara acestor componente majore, substante cum ar fi COV sunt de asemenea prezente in concentratii de parti per milion sau parti per trilion de volum. Pana in prezent au fost identificati aproximativ 500 de compusi organici volatili in aerul din cavitatea bucala sau cel pulmonar.
Cateva clase de compusi volatili pot fi identificate in aerul expirat: hidrocarburi saturate, cum ar fi etan și pentan, precum și aldehide ce pot rezulta din peroxidarea lipidelor acizilor grasi, ca urmare a acumularii de specii reactive de oxigen; hidrocarburi nesaturate, cum ar fi izopren – un produs secundar al caii mevalonate; compuși organici volatili care contin sulf, cum ar fi metil-mercaptan sau dimetil-sulfat formata de-a lungul caii de transaminare; compusi organici volatili care contin oxigen, cum ar fi acetona derivata din lipoliza; compusi organici volatili care contin azot, cum ar fi amoniacul sau dimetilamina gasite la pacientii cu afectiuni hepatice sau disfunctii renale.
Dupa ce au fost produse, compusii volatili din diferite organe intra în circulatia sistemica si sunt transportati de sange prin plamani, unde sunt expirate. Unele dintre aceste substante volatile sunt caracterizate de mirosuri foarte distincte, care pot, în anumite cazuri, sa fie asociate cu patologii specifice. Folosirea amprentei volatile pentru fiecare afectiune ar putea avea implicatii importante in teste de respiratie, care pot diagnostica si urmari diverse afectiuni generale sau locale.
Pana la momentul de fata nu exista un conses in ceea ce priveste componentele chimice implicate in chimia si biochimia halenei orale. Unul dintre motivele pentru lipsa actula de conses este faptul ca studiile utilizeaza metodologii diferite. Astfel studiile cromatografice arata ca de obicei compusii implicati in halena sunt compusi de sulf, in special hidrogenul sulfurat si metil-mercaptanul.
Alti cercetatori arata insa ca scorurile organoleptice nu se coreleaza foarte exact cu compusii sulfului. Studiile viitoare vor trebui sa analizeze componenta aerului expirat comparand mai multe metode de detectie: scor organoleptic, cromatografia de gaze si senzori portabili.
Halena orala este in multe cazuri un rezultat direct al produselor metabolice ale bacteriilor orale si a activitatii enzimatice asupra componentelor salivare. Cu toate acestea este important de mentionat ca halitoza are cauze sistemice la aproximativ 10% din pacienti. In acest context, sunt necesare studii care sa se concentreze pe relatia dintre compusii volatiil si boli sistemice. Afectiunile extra-orale care pot genera mirosul neplacut al gurii includ: tulburari metabolice cum ar fi deficienta de flavin-monooxigenaza; boli ale tractului gastro-intestinal, afectiuni hepatice, afectiuni renale, cauze psihogene sau afectiuni respiratorii.
Unele studii au aratat ca exista concentratii diferite de alcani si derivati ai acestora la cresteri ale stresului oxidativ in cavitatea orala. Niveluri crescute de hidrogen sulfurat au fost corelate cu un istoric hipertensiv sau cu afectiuni respiratorii cum ar fi pneumonia, emfizemul pulmonar sau bronsita. Concentratii ridicate de derivati alcanici au fost gasite la pacienti cu hipertensiune arteriala in timp ce concentratii crescute de sulfat de dimetil au fost decelate la pacienti cu afectiuni vasculare cerebrale cum ar fi infarctul cerebral, hemoragia intracerebrala sau hemoragia subarahnoidiana. Un nivel crescut de sulfat de dimetil a fost observat si la bolnavii cu colesterol crescut, astm, antecedente medicale de polipi de colon sau afectiuni hepatice cum ar fi ciroza hepatica.
Este important de remarcat faptul ca, desi exista un numar mare de compusi volatili propusi ca posibili biomarkeri ai diferitelor boli, doar cativa dintre acesti compusi sunt in prezent utilizati in clinica. Doua dintre aceste exemple sunt hidrogenul sulfurat, descris aici in relatie cu halitoza, si oxid de azot utilizat pentru monitorizarea pacientilor cu astm bronsic.
In ultimele decenii, cateva grupuri de cercetare au aratat ca exista o legatura stransa intre diferitele substante aflate in compozitia aerului expirat (cum ar fi compusii organici volatili – COV) si o gama larga de afectiuni locale sau sistemice. Cu toate ca pana in momentul de fata nu exista un conses general, rezultatele arata faptul ca biomarkerii din aerul expirat au un profil diferit in functie de organul sau boala pe care le genereaza. Asocierea intre o patologie specifica si respiratia neplacuta poate fi evidentiata in special la pacientii cu afectiuni la nivelul ficatului, rinichilor sau afectiuni orale. In alte cazuri, mirosul oral neplacut poate fi asociat cu intregul corp sau cu afectiuni genetice.
Aerul din cavitatea bucala contine in principal apa, gaze inerte, oxigen, azot si dioxid de carbon In afara acestor componente majore, substante cum ar fi COV sunt de asemenea prezente in concentratii de parti per milion sau parti per trilion de volum. Pana in prezent au fost identificati aproximativ 500 de compusi organici volatili in aerul din cavitatea bucala sau cel pulmonar.
Cateva clase de compusi volatili pot fi identificate in aerul expirat: hidrocarburi saturate, cum ar fi etan și pentan, precum și aldehide ce pot rezulta din peroxidarea lipidelor acizilor grasi, ca urmare a acumularii de specii reactive de oxigen; hidrocarburi nesaturate, cum ar fi izopren – un produs secundar al caii mevalonate; compuși organici volatili care contin sulf, cum ar fi metil-mercaptan sau dimetil-sulfat formata de-a lungul caii de transaminare; compusi organici volatili care contin oxigen, cum ar fi acetona derivata din lipoliza; compusi organici volatili care contin azot, cum ar fi amoniacul sau dimetilamina gasite la pacientii cu afectiuni hepatice sau disfunctii renale.
Dupa ce au fost produse, compusii volatili din diferite organe intra în circulatia sistemica si sunt transportati de sange prin plamani, unde sunt expirate. Unele dintre aceste substante volatile sunt caracterizate de mirosuri foarte distincte, care pot, în anumite cazuri, sa fie asociate cu patologii specifice. Folosirea amprentei volatile pentru fiecare afectiune ar putea avea implicatii importante in teste de respiratie, care pot diagnostica si urmari diverse afectiuni generale sau locale.
Pana la momentul de fata nu exista un conses in ceea ce priveste componentele chimice implicate in chimia si biochimia halenei orale. Unul dintre motivele pentru lipsa actula de conses este faptul ca studiile utilizeaza metodologii diferite. Astfel studiile cromatografice arata ca de obicei compusii implicati in halena sunt compusi de sulf, in special hidrogenul sulfurat si metil-mercaptanul. Alti cercetatori arata insa ca scorurile organoleptice nu se coreleaza foarte exact cu compusii sulfului. Studiile viitoare vor trebui sa analizeze componenta aerului expirat comparand mai multe metode de detectie: scor organoleptic, cromatografia de gaze si senzori portabili.
Halena orala este in multe cazuri un rezultat direct al produselor metabolice ale bacteriilor orale si a activitatii enzimatice asupra componentelor salivare. Cu toate acestea este important de mentionat ca halitoza are cauze sistemice la aproximativ 10% din pacienti. In acest context, sunt necesare studii care sa se concentreze pe relatia dintre compusii volatiil si boli sistemice. Afectiunile extra-orale care pot genera mirosul neplacut al gurii includ: tulburari metabolice cum ar fi deficienta de flavin-monooxigenaza; boli ale tractului gastro-intestinal, afectiuni hepatice, afectiuni renale, cauze psihogene sau afectiuni respiratorii. Unele studii au aratat ca exista concentratii diferite de alcani si derivati ai acestora la cresteri ale stresului oxidativ in cavitatea orala.
Niveluri crescute de hidrogen sulfurat au fost corelate cu un istoric hipertensiv sau cu afectiuni respiratorii cum ar fi pneumonia, emfizemul pulmonar sau bronsita. Concentratii ridicate de derivati alcanici au fost gasite la pacienti cu hipertensiune arteriala in timp ce concentratii crescute de sulfat de dimetil au fost decelate la pacienti cu afectiuni vasculare cerebrale cum ar fi infarctul cerebral, hemoragia intracerebrala sau hemoragia subarahnoidiana. Un nivel crescut de sulfat de dimetil a fost observat si la bolnavii cu colesterol crescut, astm, antecedente medicale de polipi de colon sau afectiuni hepatice cum ar fi ciroza hepatica.
Este important de remarcat faptul ca, desi exista un numar mare de compusi volatili propusi ca posibili biomarkeri ai diferitelor boli, doar cativa dintre acesti compusi sunt in prezent utilizati in clinica. Doua dintre aceste exemple sunt hidrogenul sulfurat, descris aici in relatie cu halitoza, si oxid de azot utilizat pentru monitorizarea pacientilor cu astm bronsic.